Audit SEO Pentru Site-ul Dedeman.ro

Notă: Această analiză are scop exclusiv educativ și informativ. Observațiile prezentate sunt realizate pe baza informațiilor publice disponibile și nu implică acces la date interne. Mai multe detalii pot fi găsite în pagina noastră de Disclaimer.

Cuprins

În acest articol voi analiza partea SEO tehnică a site-ului dedeman.ro. Înainte de acest audit am făcut la cei de la Dr. Max și Farmacia Tei – ambele din domeniul medical la care am găsit probleme SEO asemănătoare.

Analizând o afacere dintr-o industrie diferită, voi găsi și probleme SEO mai diferite, dar și probleme întâlnite la alte site-uri.

Notă: Am înțeles ulterior de ce apar acele link-uri dinamice lungi în rezultatele organice cu parametrul ‘srsltid‘ pe care le critic în video – este un parametru aplicat automat în setările de Google Merchant, nu e ceva influențat în mod direct de site.

1. Patru variante de homepage (2 indexate)

O problemă care sugerează neatenție la detalii și care poate dăuna negativ performanței SEO sunt paginile de homepage duplicate găsite.

Am găsit în total 4 din care 3 indexabile, și 2 indexate:

1. https://www.dedeman.ro/ – indexabilă, iar această variantă este varianta aleasă de Google ca fiind pagina principală originală.

2. https://www.dedeman.ro/ro/ – indexabilă și canonicalizată ‘corect’ de varianta fără subfolder – însă în logo avem link cu varianta /ro fără acel / la sfârșit 🥴.

3. https://www.dedeman.ro/ro/index2.html – indexabilă, o variantă de homepage veche de pe un CMS vechi lăsată de capul ei.

4. https://www.dedeman.ro/ro/index.html – o altă variantă asemănătoare celei de sus, însă aici cineva s-a ‘ocupat’ de ea întrucât e pagină 404, care are însă câteva backlinks.

Nu te speria dacă ești confuz, nici eu nu înțeleg ce s-a întâmplat.

Prima confuzie e următoarea – de ce în link-ul de logo avem varianta cu /ro dacă varianta cu /ro e canonicalizată de cea fără /ro …?

Dacă nu erai destul de confuz – nu doar că link-ul din logo e către varianta canonicalizată ci e întâi către o variantă care face 301 redirect către varianta canonicalizată; asta din cauza trailing slash-ului de la sfârșitul URL-ului (/ro/).

A doua confuzie pentru mine – de ce varianta de homepage cu index.html este pagină goală 404 și nu face direct 301 către homepage-ul nou; e clar că această variantă a fost folosită ca pagină principală întrucât sunt backlinks către /index.html.
Lucrurile s-au complicat undeva pe drum, probabil la schimbarea CMS-ului întrucât vedem că în imaginea cu Backlinks de mai sus, avem un alt redirect de pe varianta cu /index.html către o variantă cu /ro/index.html.

Cele 2 homepages indexate

Din ‘fericire’, dintre cele 4 homepages identificate avem doar 2 indexate de Google – varianta simplă (dedeman.ro) + varianta greșită cu /index2.html.

Concluzia problemei

Nu știu cât poate afecta această confuzie în mod negativ, însă e cert că dacă eu nu înțeleg bine ce se întâmplă cu aceste multiple variante de homepage-uri, cel mai probabil și Google e confuz – ca dovadă Google a indexat varianta greșită cu /index2.html.

Personal aș simplifica și rezolva lucrurile în felul următor:

1. Facem 301 redirect de pe pagina cu /index2.html către dedeman.ro.

2. Scăpăm de canonical și folosim 301 redirect – dedeman.ro/ro va fi 301 redirect către dedeman.ro/ro; (sau vedem în ce condiții putem transforma

3. Facem redirect covarianta cu /ro în pagina principală întrucât restul paginilor pe site au /ro/).
Facem redirect corect la paginile 404 care au backlinks (Link Reclamation).

4. Edităm link-ul din logo să fie corect către ce pare a fi varianta preferată de homepage – dedeman.ro/ro/.

2. Pagini non-https indexate

O problemă găsită și la celelalte site-uri analizate – avem link-uri indexate cu varianta veche non-secure https://. Nu îmi dau seama cum sunt create întrucât sunt pagini dinamice de search.

Nu e o problemă mare, iar cel mai important e faptul că face automat redirect către varianta https://.

				
					https://www.google.com/search?q=site:www.dedeman.ro+-inurl:https//&sca_esv=14a1435c53c98b02&sxsrf=ADLYWIKRCnCk5gbNHVrEDZ495Hol5h-NYA:1731253381465&filter=0&biw=1698&bih=791&dpr=1.13&num=100
				
			

3. Multiple subdomenii pentru același scop

E o practică comună să încarci fișierele pe un subdomeniu al domeniului principal.

Însă în cazul Dedeman, am găsit 2 astfel de subdomenii care par a avea același scop întrucât găsim același tip de fișiere încărcate pe amândouă – de exemplu, pagini cu ‘manual de utilizare‘ sunt încărcate pe două subdomenii diferite:

cdn.dedeman.ro’ și ‘i.dedeman.ro’.

				
					site:*.dedeman.ro -inurl:www. intitle:manual de utilizare
				
			

Doua subdomenii pentru recrutare

Personal nu văd nicio diferență însă ‘dedetech.dedeman.ro‘ și ‘recrutare.dedeman.ro‘ – deși au conținut diferit par a avea același scop – recrutare și angajări.

Pe lângă asta subdomeniul cu dedetech are exact același titlu și meta description pe mai multe pagini. Mai mult, și celălalt subdomeniu cu recrutare.dedeman.ro are exact același titlu pe multe pagini.

				
					site:dedetech.dedeman.ro OR site:recrutare.dedeman.ro
				
			
				
					https://www.google.com/search?q=site%3Adedetech.dedeman.ro+intitle%3AFii+parte+din+genera%C8%9Bia+tehnologic%C4%83+din+Dedeman&oq=site%3Adedetech.dedeman.ro+intitle%3AFii+parte+din+genera%C8%9Bia+tehnologic%C4%83+din+Dedeman&gs_lcrp=EgRlZGdlKgYIABBFGDkyBggAEEUYOTIGCAEQRRg60gEHMjE4ajBqMagCALACAA&sourceid=chrome&ie=UTF-8&sei=F4iPZ86fMIirwPAPtanUuAc
				
			
				
					https://www.google.com/search?q=site%3Adedeman.ro+intitle%3A%22Angajari%2C+Cariere%2C+Locuri+de+munca%22&sca_esv=0362892ef7fa3c39&sxsrf=ADLYWIIuVaT2Dqipa5lTjsKSkebKgH4_mg%3A1737458920366&filter=0&biw=2124&bih=1031&dpr=0.9&num=100
				
			

4. Backlinks către 3xx si dead pages

Din cauza că au schimbat link-ul care găzduiește homepage-ul, avem o problemă de backlinks către pagini 404 inexistente.

Problema ar fi putut fi rezolvată îndeajuns de eficient făcând redirect către paginile noi pe site – în cazul homepage-ului avem backlinks către /index.html care face 302 redirect către /ro/index.html – care e o pagină 404 din păcate.

Nu e vorba doar de homepage, sunt și alte pagini care ar fi meritat puțină atenție și să fi fost făcut redirect mai eficient către pagini live de pe site.

De exemplu link-ul 404 cu /revista/ ar fi putut fi redirecționat către link-ul cu /catalog/; sunt mai multe exemple unde pagina 404 are un echivalent relevant către o pagină live de pe site.

5. 301 și 404 în footer și header

Dintre toate cele 5 site-uri la care am făcut Audit SEO tehnic la momentul scrierii acestui articol nu am găsit niciunul care să nu aibă această problemă cu pagini 301 sau 404 în secțiunea de footer.

Dedeman nu face excepție și din păcate excelează cu un total de 9 x 301 redirects + 2 x 404 pe homepage atât în footer cât și în header. (excluzând 301 din logo)

Am verificat cu 2 extensii Chrome și am rezultate asemănătoare în numărul de erori de link-uri pe pagina principală la dedeman.ro.

6. Lipsa de internal linking

În baza la Ahrefs avem un total de 89 de link-uri interne către pagini care conțin /tutorial/, și 2.324 link-uri de pe pagini care conțin /tutorial/ către orice pagină pe site.

Dacă mergem din nou la drmax să comparăm, aici avem un total de 43.000 de internal links către orice pagină care conține /articole/ și un total de 168.563 link-uri interne de pe /articole/ către orice altă pagină pe site.

7. Secțiunea articole abandonată

Întreaga secțiune cu articole pare a fi abandonată – articolele vechi nu sunt actualizate și nu se mai creează articole noi.

Nu doar conținutul, ci și designul paginilor cu articole arată super vechi – pagini mari predominant cu text acoperind toată lățimea paginii.

				
					https://www.dedeman.ro/ro/tutorial/ghid-de-cumparare-polistiren-expandat.html
				
			

Articole potențial dăunătoare

Alte articole arată chiar și mai rău – fie articole cu conținut foarte redus, fie imaginile sunt neoptimizate. Am găsit aici în video un exemplu de articol cu imagine în articol care ocupă toată suprafața ecranului.
Problema e că o cantitate mare de articole de acest gen care nu oferă valoare utilizatorului și consumă resurse pentru Google pot afecta negativ paginile bune de pe site.
				
					https://www.dedeman.ro/ro/tutorial/ghid-de-cumparare-motoferastraie.html
				
			
				
					https://www.dedeman.ro/ro/tutorial/cum-realizam-incalzirea-eficienta-si-ieftina-a-locuintei.html
				
			

8. Pagini de search indexate greșit

O altă problemă comună e aceea în care găsim indexate pagini care sunt blocate din robots.txt. Dedeman nu face din nou excepție și avem pagini dinamice de căutare indexate în Google.

Motivul acestor greșeli din partea Google pare a fi aplicarea directivei în fișierul robots după ce aceste pagini au fost deja indexate.

				
					site:http://www.dedeman.ro/ inurl:/catalogsearch/
				
			

9. Pagini redundante sau ambigue

Ce înseamnă pentru tine o pagină cu titlul ‘Comenzi Online‘? pentru mine e un titlu generic care nu spune nimic. Uitându-mă pe conținutul paginii tot nu îmi dau seama care e scopul acesteia. Probabil un titlu descriptiv ar fi fost: ‘Cum să comanzi online pe Dedeman‘, sau ‘Procesul de comenzi online pe Dedeman‘.

Însă, chiar și așa nu pare neapărat o pagină pe care un utilizator să o caute. Nu văd rostul ei de a fi indexată în Google – nu cred că caută nimeni ceva precum ‘cum să comanzi online pe dedeman‘.

				
					https://www.dedeman.ro/ro/comenzi-online
				
			

Din nou, ce spune pentru tine acest titlu – ‘Compania‘? Nu prea multe probabil.

Este de fapt pagina ‘Despre’ însă inițial nu îți poți da seama. Dacă mă uit puțin pe pagină găsesc de criticat aici și faptul că sunt pagini diferite pentru ceea ce personal aș fi pus pe aceeași pagină – de exemplu avem pagini separate pentru ‘Povestea noastră‘ sau pagina cu ‘Valori‘ link-uită pe această pagină cu ‘Compania‘.

Eu aș fi pus acele 2 pagini pe aceeași pagină, nu înțeleg motivul pentru care ai avea 3 pagini separate: 1. Despre; 2. Povestea Noastră; 3. Valori

				
					https://www.dedeman.ro/ro/compania
				
			
				
					https://www.dedeman.ro/ro/compania/povestea-noastra
				
			

10. Paginile 404 fac redirect automat

Dacă intrăm pe orice pagină 404 pe dedeman.ro se face automat redirect către pagina principală a site-ului (după câteva secunde).

Înțeleg logica din spatele acestui comportament – dacă un utilizator ajunge pe o pagină 404 vrei să fie apoi trimis către o pagină ‘bună’ – însă din punct de vedere SEO tehnic e o practică pe care eu nu o recomand.

Statusul 301 redirect se face când există relevanță între două pagini. Ce relevanță este între o pagină goală 404 și pagina principală? Niciuna. Din cauza asta 404 trebuie să fie 404 și atât.

Să fie aplicat acest comportament în ideea de a nu pierde link juice către pagini 404? Însă dacă mergem pe orice tool de verificare status code vedem că aceste link-uri întorc un 404 status code – deci chiar și în cazul ăsta backlinks către pagini 404 nu vor fi probabil transmise din cauza acestui redirect întârziat.

Concluzie

Am fost puțin mai critic cu acest audit SEO tehnic – probabil aveam așteptări mai mari. M-am luat de orice chestie mică care nu e neapărat dăunătoare.

Însă am fost influențat și de faptul că avem acea problemă cu multiple pagini principale care m-a dezamăgit.

Dacă ar fi să estimez, aș zice că cei de la Dedeman nu iau în serios partea SEO din întregul marketing. Drept dovadă fiind și abandonarea secțiunii de articole. Dacă au dedus că nu le oferă beneficii articolele de pe site, atunci ar trebui să le șteargă de pe site.

Vouă cum vi s-a părut calitatea SEO a celor de la Dedeman.ro? Credeți că puteau face o treabă mai bună? Ce ați schimba dacă ați putea?

Personal, aș rezolva problema cu paginile principale duplicate, apoi aș vedea ce facem cu secțiunea de articole abandonată, aș redirecționa corect paginile 404 care au backlinks, iar apoi aș rezolva paginile 301 și 404 din secțiunea footer și header.

Astea fiind spuse, ce ți-a plăcut la acest audit SEO tehnic la dedeman.ro? Ce crezi că aș putea face mai bine la aceste articole? Dacă ți-a atras ceva atenția sau ai ceva de adăugat, lasă-mi un mesaj mai jos în secțiunea de comentarii.

Dacă ești interesat de servicii SEO vizitează pagina mea cu serviciul Audit SEO Tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gMZivuZpcFpBo8J AnTqq 48R49Cyt

Mă numesc Andrei și în 2014 am făcut pentru prima oară bani online cu site-uri și SEO. În prezent, ofer servicii SEO pentru site-uri românești sau în limba engleză. Mă pot găsi și pe canalul meu de YouTube cu tutoriale SEO. Pentru educație SEO te invit pe blogul meu SEO sau pe pagina cu studii de caz SEO.

Primul pas către succes online

Vrei SEO bazat pe date si rezultate? Scrie-mi și găsim cea mai bună soluție pentru profit online.

Audit SEO Gratuit

➤ Audit SEO Detaliat
➤ Manager de task-uri automatizat
➤ Sablon analiza SEO competitie
➤ Tutorial video inclus

➤ Audit SEO Detaliat + Competitie
➤ Manager de task-uri automatizat
➤ Tutorial video inclus

Audit SEO Avansat in 4 pasi!